Alt.Real logo

POLITICILE DE RETUR, ANULARE, LIVRARE

Politica de achiziționare a pachetelor de consultanta

Serviciile de consultanta reprezintă acele servicii care sunt puse la dispoziția Utilizatorului la adresa web www.altreal.ro și care pot fi achiziționate prin adresarea unei Comenzi. Utilizatorul va accesa secțiunea paginii de plată și va opta pentru unul sau unele dintre Serviciile de consultanta. Pentru finalizarea Comenzii, Utilizatorul va trebui să efectueze plata prin intermediul platformei de plăți online. După efectuarea acesteia, Utilizatorul va primi din partea Consultantului un mesaj email de confirmare. În termen de maxim 5 zile lucrătoare de la momentul primirii mesajului de confirmare a Comenzii, Beneficiarul va fi apelat pentru stabilirea programărilor pentru efectuarea serviciilor. În cazul în care nu ve-ți fi apelat în acest termen vă rugăm să ne sesizați acest aspect pe adresa de mail: [email protected].

Politica de livrare a serviciilor

Datorită specificității activității noastre, ne obligăm să livrăm Serviciile online sau telefonic. Trimiterea livrabilelor sau punctelor de vedere se poate efectua și pe mail/WhatsApp, la cererea expresă a beneficiarului. Utilizatorul își asumă corectitudinea și exactitatea datelor furnizate, inclusiv a datelor de contact ale sale. Accesarea efectivă a serviciilor de consultanta se realizează prin programarea acestora prin intermediul departamentului de Consultanta al altreal.ro, în limita și în intervalele disponibile. Plata aferentă serviciilor de consultanta comandate prin intermediul site-ului www.altreal.ro, poate fi efectuată ONLINE sau prin virament bancar.

Plata anticipată. Politica de anulare / retur a produselor și serviciilor

Făcând o rezervare a serviciilor noastre de consultanta, acceptați și sunteți de acord cu politicile noastre de anulare ale www.altreal.ro și de orice termeni și condiții suplimentare care se pot aplica dvs. Conform dispozițiilor Ordonanței de Urgență nr. 34/2014, privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, Clientul care a achiziționat online produse / servicii comercializate pe site-uri specializate are dreptul de a denunța Contractul la Distanță în termen de 14 zile. Prin Contract la Distanță conform legii, reprezintă orice Contract încheiat între Comerciant și Consumator fără prezență fizică simultană a celor două părți, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanță, până la și inclusiv în momentul în care este încheiat Contractul, și care este supus unor cerințe de informare ale Consumatorului de către Comerciant, înainte de producerea efectelor Contractului încheiat. Dreptul de retur în 14 zile se adresează doar clienților care au achiziționat produse / servicii online, înainte de începerea prestării efective a serviciilor și nu se adresează clienților care au beneficiat de consultanță telefonică prealabilă, deplasări la domiciliu/ proiect / lucrare, etc. Dreptul de renunțarea la cumpărare nu se aplică în cazul persoanelor juridice. Termenul de 14 zile prevăzut pentru exercitarea acestui drept începe să curgă de la data achitării serviciului.

Obligaţiile care revin prestatorului de servicii de consultanta în cazul retragerii

Prestatorul rambursează suma pe care a primit-o drept plată din partea consumatorului, fără întârziere nejustificată şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului în conformitate cu dispozițiile legii. Această obligație nu este valabilă în cazul în care consumatorul nu anunță în scris intenția de anulare. Prestatorul trebuie anunțat de aceste intenții cu 5 zile lucrătoare înainte de data anularii. Adresa de email a prestatorului este [email protected]. Prestatorul rambursează sumele menţionate prin OP în contul IBAN furnizat de către consumator fără a fi în sarcina prestatorului plata de comisioane necesare rambursării.

Notificări

Orice notificare este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa/sediul indicat în comanda/confirmarea de comandă. În cazul în care notificarea se face pe cale poștală, ea va fi transmisă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire și se consideră primită de destinatar la data menționată de curierul/oficiul poștal primitor pe această confirmare. Dacă notificarea se trimite prin mail, ea se consideră primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată. Notificările verbale nu se iau în considerare dacă nu sunt confirmate, prin intermediul uneia dintre modalitățile prevăzute la alineatele precedente.

Forța majoră

Niciuna dintre părți nu răspunde de neexecutarea la termen sau/și de executarea în mod necorespunzător - total sau parțial - a oricărei obligații care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective a fost cauzată de forța majoră, așa cum este definită de lege. Partea care invocă forța majoră este obligată să notifice celeilalte părți, în termen de 48 de ore, producerea evenimentului și să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecințelor lui. Daca în termen de 5 zile de la producere, evenimentul respectiv nu înceteaza, părțile au dreptul să-și notifice încetarea de plin drept a contractului fără ca vreuna dintre ele sa pretindă daune-interese.

Abonează-te la newsletter

Vrei să fii la curent cu cele mai noi informații?
Copyright © 2024 Alt.Real. Toate drepturile rezervate.